În ultimii doi ani, în special în mediile online – grupuri de Facebook, forumuri – viitoarele mame sunt prinse într-o dezbatere care pare fără concluzie. Ne-am gândit că ar fi util să prezentăm motivele medicale din spatele fiecărei proceduri, în speranța că viitoarele mame vor putea folosi informația pentru o decizie informată.
Ce presupune clamparea întârziată?
Termenul de clampare presupune secționarea cordonului ombilical, la naștere. Această procedură se poate face precoce – la 15-30 de secunde, imediat după naștere, sau întârziată/tardivă – amânarea tăierii.
Așadar, prin clampare întârziată se înțelege amânarea tăierii cordonului ombilical la naștere cu cel puțin 30 de secunde.
„Să se lase copilul atașat 30 de minute”
Anumiți guru sau persoane fără pregătire medicală au lansat acest concept fals prin care conving gravidele că după naștere, bebelușul trebuie să rămână atașat de cordon 30 de minute… Realitatea și toate societățile de obstetrică ginecologie din lume îi contrazic.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă o întârziere a secționării cordonului ombilical între unu și trei minute.
Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie recomandă o întârziere a clampării cordonului ombilical la sugarii sănătoși născuți la termen, dar și la prematuri, cu cel puțin 30-60 de secunde după naștere.
Colegiul Regal de Obstetrică și Ginecologie din Regatul Unit consideră că orice amânare a clampării cordonului ombilical dincolo de 30 de secunde este una care se încadrează la „întârziată”, recomandând să nu se depășească două minute.
Ce spun medicii?
„Atât momentul clampării, cât și recoltarea de celule stem la naștere sunt subiecte care se studiază în continuare, ȋn multe părți ale lumii, de către cercetători de prestigiu din lumea medicală. Organismele științifice oficiale merg spre recomandarea ,,ȋntârzierii” clampării cordonului ombilical, dar prin aceasta nu se referă la o amânare de cinci-zece minute, cum susțin acum diverși ‘guru’ de peste ocean, în căutare de senzațional. Undeva în jur de 60 de secunde este un timp recomandat de majoritatea specialiștilor și a organizațiilor de profil. Beneficiile sunt cel mai clar demonstrate pentru copiii născuți prematur”, afirmă dr. Ioan Boleac, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, cu specializare în fertilizare in vitro.
„Clamparea cordului ombilical se poate face precoce, în primele 15-30 de secunde, adică imediat după naștere. De regulă, aplicăm această tehnică atunci când sunt sângerări sau apar alte complicații.
Preferăm să facem clampare întârziată, adică să temporizăm momentul clampării cordonului ombilical până la 30-60 de secunde, uneori chiar mai mult în anumite cazuri. Sunt studii care arată beneficii clare pentru prematuri: risc scăzut de a face sechele neurologice, sepsis neonatal și enterocolită ulceronecrotică”, spune dr. Andreea Boiangiu, doctor în științe medicale, medic specialist obstetrică-ginecologie cu competenţe in Histeroscopie, chirurgie laparoscopică, ginecologică și ultrasonografie obstetricală și ginecologică.
Are clamparea întârziată beneficii și pentru bebelușii născuți la termen?
Pe scurt: da! Studii încheiate recent au identificat o creștere a hemoglobinei și a cantității de fier din sânge la copiii sănătoși, născuți la termen. De asemenea, Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie a corelat clamparea întârziată la copiii născuți la termen cu o mică creștere a riscului de a dezvolta icter.
Aceste beneficii obținute prin clamparea întârziată de către copiii sănătoși născuți la termen durează primele câteva luni de viață.
Ce presupune recoltarea de celule stem la naștere?
Recoltarea de celule stem are loc după naștere, după ce mama și bebelușul sunt în siguranță. Această procedură este considerată neinvazivă și lipsită de riscuri sau durere, putând fi efectuată în orice spital – de stat sau privat – din România.
La naștere se recoltează produse biologice precum: toată placenta, sânge și țesut ombilical.
„Nu sunt bune de nimic! Cea mai mare țeapă”
E cert: celulele stem nu sunt un panaceu, nu tratează orice. Utilizarea lor se face la indicația medicului curant, în funcție de particularitățile pacientului.
Totuși, administrarea acestor celule recoltate la naștere se întâmplă chiar și în prezent. Există indicație standardizată de utilizare în cazul a peste 80 de boli grave și sute – poate chiar mii – de studii clinice în desfășurare prin care se caută extinderea spectrului de utilizare.
Mai mult, în ultimii trei ani de zile se observă o creștere clară în ceea ce privește utilizarea acestor celule – nu doar pentru copii mici sau bebeluși, ci și în cazul adolescenților, adulților și/sau vârstnicilor.
Celulele stem recoltate la naștere sunt din ce în ce mai intens utilizate, iar pentru unii copii au reprezentat o a doua șansă la viață. Puteți citi acest articol cuprinzător pentru a afla detaliile cazurilor tratate cu celule stem recoltate la naștere.
Ce spun medicii?
„Atunci când este posibilă clamparea întârziată, volumul de sânge disponibil pentru recoltare la nivelul cordonului ombilical va scădea. Părinților care ȋși doresc recoltarea și stocarea celulelor stem, împreună cu clamparea întârziată a cordonului, le recomand să aleagă inclusiv recoltarea placentei, pentru că astfel, atât bebelușul cât și întreaga familie, vor avea stocată în condiții de criogenie cea mai mare diversitate și o cantitate suficientă de celule stem, care pot fi utilizate în viitor, dacă va fi vreodată nevoie de un tratament. Clamparea întârziată nu exclude recoltarea placentei și a celorlalte produse biologice disponibile la naștere, surse de diferite tipuri de celule stem”, spune Dr. Ioan Boleac.
„Într-adevăr vom avea un nivel mai scăzut al sângelui ombilical disponibil pentru recoltare. Cu toate acestea, poate fi făcută în siguranță recoltarea cu celule stem chiar și atunci când s-a optat pentru clamparea întârziată. Foarte important: este ideal și este recomandat ca aceste paciente care optează pentru clamparea tardivă a cordonului ombilical la naștere să solicite cel mai complex pachet de recoltare celule stem. Este recomandat să aleagă un pachet care permite recoltarea întregului țesut placentar – toată placenta, alături de țesutul de cordon ombilical. Țesutul placentar oferă un număr mult mai mare de celule stem multipotente, iar celulele din placentă exprimă niveluri scăzute ale markerilor de compatibilitate HLA, ceea ce le face potrivite pentru utilizare în cazul oricărui membru al familiei”, declară Dr. Andreea Boiangiu.
Are recoltarea de celule stem beneficii pentru bebelușii născuți la termen?
Recoltarea placentei, alături de sângele și țesutul de cordon ombilical la naștere poate fi considerată o investiție pe termen lung de care speri să nu fie vreodată nevoie.
Principalele avantaje ale recoltării placentei, alături de sângele și țesutul ombilical sunt:
- Cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem recoltabile la naștere,
- Celulele din placentă sunt imuno-evazive, deci ar putea fi utilizate pentru oricare membru al familiei,
- Procedură lipsită de riscuri sau durere,
- Posibilitate de administrări multiple, datorită stocării în numeroase pungi și criotuburi.
Prof. Dr. Wolfram Dempke, specialist de renume internațional în utilizarea celulelor din țesutul placentar a susținut de curând o prezentare în care a adus în atenția altor medici motivele pentru care placenta este considerată o mină de aur:
Metoda unică de a-ți proteja familia pe viață
România este printre puținele țări din Europa, alături de Germania, Slovacia și Anglia, unde este posibilă recoltarea la naștere inclusiv a întregului țesut placentar. Mai mult, de la începutul anului 2022 și până în septembrie, aproximativ 1.000 de părinți din România au ales cea mai complexă recoltare pentru familiile lor.
Recoltarea este posibilă prin pachetul Red Diamond – cel mai complex pachet de recoltare celule stem din România, în orice maternitate din țară, indiferent că vorbim despre instituții de stat sau private.
Mai mult, pentru o perioadă limitată de timp, acest pachet beneficiază de un discount de 4.000 de lei.
Sursa informațiilor prezentate în articol:
- https://www.mayoclinichealthsystem.org/hometown-health/speaking-of-health/delayed-umbilical-cord-clamping-benefits
- https://www.acog.org/clinical/clinical-guidance/committee-opinion/articles/2020/12/delayed-umbilical-cord-clamping-after-birth
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK53250/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2678179/
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22997848/