Noi inovații și descoperiri în domeniul medicinei regenerative: transplantul de celule stem recoltate la naștere ar putea trata afecțiuni precum cancerele de sânge (leucemie, limfom), dar și bolile autoimune, cu mai mult succes.
Totul se datorează unei echipe de cercetători de la Universitățile British-Columbia și Toronto, care după doi ani de studii, au descoperit proteina care inhibă capacitatea celulelor stem transplantate de a se dezvolta la potențialul maxim.
Specialiștii au început apoi să testeze dacă medicamentele care blochează acțiunea proteinei menționată mai sus ar putea fi benefice în cazul transplantului cu celule stem.
Mai multe medicamente au fost testate, însă, rezultate promițătoare s-au obținut doar în cazul unuia, vândut în SUA și Canada, indicat pentru tratarea artritei, psoriazisului și spondilitei anchilozante. Folosind șoareci de laborator, cercetătorii au observat rezultate bune după doar două săptămâni de la administrarea celulelor stem împreună cu medicamentul antemenționat.
Vestea îmbucurătoare din acest studiu constă în faptul că medicamentul ar permite chiar și unei grefe cu celularitate relativ mică să furnizeze rezultatul dorit în caz de transplant.
Următorul pas constă în demararea unui trial clinic care va include pacienții afectați de boli autoimune sau cancere de sânge.
Sursa: https://www.dddmag.com/news/2017/12/repurposed-drug-could-open-door-more-stem-cell-transplants
53 Comments
David
Este inclusa si sclereza multipla aici?
Adrian Bot
Buna ziua, va multumim pentru intrebare.
Nu, scleroza multipla nu este inclusa in acest studiu. Totusi, la nivel mondial sunt numeroase studii in derulare privind beneficiile administrarii tratamentului cu celule stem in ceea ce priveste aceasta afectiune.
Multa sanatate!
Balazs emma
Buna seara vă mulțumesc pt participare
Lazurca Angela
Buna ziua! Va rog sa imi spuneti daca diabetul zaharat de tip 1 face parte din bolile autoimune care vor putea fi tratate cu celule stem.
Adrian Bot
Buna ziua, va multumim pentru intrebare.
Da, exista multe studii in curs de desfasurare in ceea ce priveste utilizarea transplantului de celule stem pentru tratarea diabetului zaharat de tip 1. De asemenea, rezultatele incurajatoare obtinute deschid calea petru continuarea cercetarilor in aceasta directie in vederea obtinerii in viitor a unor tratamente aplicabile in cadrul protocoalelor medicale curente adresate pacientilor cu aceasta afectiune.
Multa sanatate!
Andrei oana
Bună ziua! I am recoltat băiețelului meu la naștere celule stem. La vârsta de 3 ani a fost diagnosticat cu autism infantil și sindrom hiperchinetic.Imi puteți spune, va rog în ce stadiu va aflati cu studiile sau dacă s a intervenit deja care sunt rezultatele, el acum are 7 ani.
Mulțumesc!
Adrian Bot
Buna ziua, va multumim pentru intrebare.
In legatura cu intrebarea dumneavoastra, in Romania nu a debutat un studiu adresat copiilor cu aceasta patologie.
In prezent, dupa cum stiti, utilizarea celulelor stem ca terapie celulara regenerativa pentru copiii cu autism are un caracter experimental. Va putem confirma ca in ultimii ani s-au facut progrese in directia utilizarii celulelor stem ca terapie celulara pentru copiii suferind de aceasta afectiune. Rezultatele publicate pentru studiile finalizate au confirmat siguranta administrarii celulelor stem, cat si rezultate incurajatoare in ceea ce priveste eficacitatea. Un astfel de exemplu de studiu clinic care a raporat siguranta administrarii este cel publicat de colectivul condus de Yongtao Lv, Shandonh Jiaotong Hospital, China, care a inclus in studiul clinic 37 copii. Rezultatele au fost publicate in J Transl Med, Transplantation of human cord blood mononuclear cells and umbilical cord-derived mesenchymal stem cells in autism.
Conform raportarilor actuale, in prezent, la nivel mondial, nu sunt disponibile studii clinice care se adreseaza copiilor cu autism si care sa utilizeze celule stem recoltate la nastere, insa rezultatele incurajatoare obtinute
pana in acest moment deschid calea pentru continuarea cercetarilor in aceasta directie, in vederea obtinerii in viitor a unor tratamente aplicabile in cadrul protocoalelor medicale curente adresate pacientilor cu autism.
Mocanu Carmen Elena
Buna ziua,
Intrebarea mea este in legatura cu afecțiunile cerebrale.celulele stem pot fi folosite?Am un băiețel de 7 ani iar cu 3 ani in urma am primit diagnosticul:focus stâng temporal .
Adrian Bot
Buna ziua,
Pentru a va ajuta avem nevoie de mai multe informatii. Va rugam sa ne scrieti mai multe detalii pe office@cordcenter.ro.
Multumim!
Parnau cerasela
Buna ziua soțul meu a fost diagnosticat cu scleroza multipla vreau să știu dacă dvs faceți transplant de celule stem sau mă puteți îndruma spre o altă clinica ? Mulțumesc frumos!!!
Adrian Bot
Buna ziua!
Indicatie de utilizare a celulelor stem este stabilita de catre medicul curant, in functie de mai multi factori. Va putem indruma si va putem ajuta cu informatii. Va rugam sa ne scrieti detalii pe office@cordcenter.ro. Ganduri bune!
Corina Matei
Buna ziua ,
Va rog sa imi spuneti daca celule stem prelevate la nastere pot ajuta cumva la refacerea corneei , pot inlocui un transplant de cornee la un copil ? Multumesc
Adrian Bot
Buna ziua, va multumim pentru intrebare.
In prezent, afectiunile oculare de orice tip nu se regasesc printre indicatiile standard ale transplantului de celule stem hematopoietice. Insa, va putem confirma ca in ultimii ani s-au facut progrese in directia utilizarii celulelor stem ca terapie celulara pentru diferite boli, in incercarea de a extinde spectrul afectiunilor tratate – incluzandu-le chiar si pe cele oftalmologice.
Sîrbu Maria Cristina
Buna ziua, ma numesc Sîrbu Maria Cristina , am 30 de ani si pe 30.05.2017 am nascut un baietel de 4,060kg ,am recoltat celule stem cu dumneavoastra , de la nastere baietelul a fost transferat la terapie intensiva sau sesizat ca are probleme, intre timp a fost diagnosticat cu apnee in somn si megacolon. In somn cand doarme profund face anumite pauze si nu expira tot dioxidul de carbon si la 2 de viata ale bebelusului i s-a facut traheostoma care este ventilat pe ea si in momentul de fata are 8 luni jumatate si inca mai folosim ventilatorul in somn . A fost operat in prima luna de megacolon , are o ileostoma si intestinul gros este suspendat. 8 luni am fost internati la terapie intensiva de noi nascuti la dl. Catalin Cârstoveanu la Maria Curier si dansul a facut tot ce a putut . Acum scuntem acasă cu baiatul cu ventilatorul , pulsometru,aspirator medical, oxigen . Ce vreau sa va intreb la ce imi sunt de folos celulele daca nu le pot folosi? Cand le-am recoltat au spus ca se pot recostrui organe iar acum realizez ca nu imi sunt de folos. Nu stiu unde sa merg cu fiul meu sa il ajut sa fie un copil sănătos. Daca ma puteti indruma, ajuta. Va multumesc!
Adrian Bot
Buna ziua! Ne pare rau ca treceti prin astfel de momente.
Din pacate, reconstruirea de organe folosind celule stem recoltate la nastere inca nu este destul de avansata din punct de vedere a cercetarii in domeniu. Afectiunile copilului dumneavoastra nu se numara printre afectiunile standard, dar progresul constant al medicinei regenerative ar putea gasi o solutie pe viitor.
Pentru indrumare si mai multe informatii, ne puteti da detalii pe adresa de email office@cordcenter.ro.
Marinescu Andreea Zenaida
Bună ziua, am recoltat împreună cu dumneavoastra în iulie 2016. Băiețelul meu a fost diagnosticat anul trecut cu Alopecie Areata, o afectiune autoimuna care il face sa isi piardă tot părul de pe cap/corp. Intrebarea mea mea este dacă există studii în această afecțiune, dacă ne-ar putea ajuta. multumim.
Adrian Bot
Bună ziua, doamna Maria,
Colegii din departamentul Medical vă roagă să ne dați detalii pe office@cordcenter.ro.
Doamna doctor care se ocupă de astfel de cazuri vă va oferi un răspuns avizat.
Mulțumim! Gânduri bune!
Balea Mihaela
Copilul meu ,care are 9 ani a fost diagnostivat cu parapareza spastica de cauza neidentificata , in urma cu 6 luni .Celulele stem il poate ajuta ???
Adrian Bot
Buna ziua! Ne pare rau ca treceti prin astfel de momente.
Din pacate, parapareza spastica nu se regaseste printre indicatiile standard are transplantului cu celule stem hamtoformatoare. Insa, la nivel mondial sunt in rerulare studii clinice menite sa stabileasca siguranta si eficacitatea unui astfel de tratament in cazul acestui tip de afectiuni.
Pentru mai multe informatii, ne puteti scrie pe office@cordcenter.ro.
Va multumim!
Ana Moise
Baietelul meu in vârsta de 2,5 ani a fost diagnosticat in luna Martie a acestui an, cu anemie aplastica severa. Surioara lui nu este compatibila pt un transplant, iar noi nu am recoltat celule stem la nastere (din lipsa de informare). Speram și asteptam un tratament din Austria, care pare ca nu mai ajunge.
Ce tratamente sunt disponibile la clinica dumneavoastră ? Pe cine as putea contacta in privința acestui lucru ????
Adrian Bot
Buna ziua!
Cord Blood Center este o banca de celule stem – momentan nu detinem un centru de transplant propriu.
Indicatia de transplant este stabilita de catre medicul transplantolog in functie de particularitatile pacientului.
Pentru mai multe detalii va rugam sa ne scrieti pe office@cordcenter.ro.
Va multumim!
Rusu Alina
Am fost diagnosticarea cu Lupus Eritematos Sistemic si as vrea sa stiu daca se poate face transplant de celule stem pt aceasta boala? Am recoltat de la băiețelul meu celule stem?Multumesc frumos!
Adrian Bot
Buna ziua,
Va multumim pentru intrebare. In momentul de fata, afecțiunea dumneavoastră nu se află printre indicațiile standard ale unui transplant cu celule stem recoltate la naștere.
Totuși, sunt studii clinice în curs la nivel global, în speranța că bolile autoimune, precum Lupus vor putea fi tratate în viitor, acestea fiind asociate în cadrul medicinei regenerative.
Mihaela
Buna ziua
Astigmatismul miopic,drusenul papilar și epilepsia se afla in lista afecțiunilor care pot beneficia de transplant de celule?
Adrian Bot
Buna ziua,
Puteti citi detalii despre indicatiile standard ale transplantului cu celule stem accesand aceasta pagina.
Totusi, domeniul medicinei regenerative studiaza extinderea indicatiilor prin numeroasele studii clinice efectuate la nivel mondial.
Irina
Bună ziua, am un băiețel de 11 ani cu ihtioza congenitală. Dacă am opta pentru un transplant de celule stem s-ar rezolva problema. Eventual să mai am o sarcină și să recoltez în caz că nu mai are aceeași problemă. Vă mulțumesc, o zi frumoasă.
Adrian Bot
Buna ziua,
Cazul dumneavoastra va fi preluat de specialistii Departamentului Medical Cord Blood Center. In acest sens, va rugam sa ne transmiteti datele dumneavoastra la adresa de e-mail: office@cordcenter.ro.
Cozma Petronela
Buna ziua! Am o fetita nascuta in 28.01.2016 la trei luni a avut prima transfuzie fiind diagnosticata cu anemie,la 7 luni a doua transfuzie + diagnostic de neutropenie congenitala ciclica,la 1 an si 3 luni a treia transfuzie.
Fetita ae acum 2 ani si 7 luni si are 5 pneumonii pana la aceasta varsta. Inca se fac investigatie si este urmarita evolutia.Mai am doi baietei si ei nu au probleme de sanatate.
Se pot trata aceste boli cu celule stem?
Se pot folosi celule stem de la alt copil din famile?
Acum sunt însarcinata in 20 de saptamani…daca as opta pentru recoltarea de celule stem la nastere, s-ar potrivi pentru alt copil (fetita cea mare cu anemie si neutropenie)?
Mulțumesc!
Adrian Bot
Buna ziua,
Cazul dumneavoastra va fi preluat de specialistii Departamentului Medical Cord Blood Center. In acest sens, va rugam sa ne transmiteti datele dumneavoastra si mai multe detalii la adresa de e-mail: office@cordcenter.ro.
Dumitru
Buna ziua eu sunt ansarcinata cu aldoilea copil și primul meu copil care are 5 anișori de 2 ani suferă de sindrom nefrotic asi vrea sa știu dacă ise face celule stem astea ar avea șanse să scape puiul meu de problema asta și cum trebuie sa fac la naștere pentru celulele stem că nu știu și cât costă va mulțumesc
Adrian Bot
Buna ziua,
Cazul dumneavoastra va fi preluat de specialistii Departamentului Medical Cord Blood Center. In acest sens, va rugam sa ne transmiteti datele dumneavoastra si mai multe detalii la adresa de e-mail: office@cordcenter.ro.
Gheorghe M
Bună ziua,pentru o fetiță de 7 ani transplantul de celule stem ar rezolva problema cu boala celiaca si tiroida autoimuna?
Adrian Bot
Buna ziua!
Indicatia de transplant este stabilita doar de catre medicul specialist.
Daca doriti mai multe detalii, ne puteti scrie pe office@cordcenter.ro.
Va multumim! Ganduri bune!
Anca Naghi
Buna ziua as dori sa stiu daca transplantul de celule stem ajuta si la cromozumul 2 este vorba de fetita mea de 12 ani si i lipsete o bucatica din cromozomul 2.Va multumesc!!
Panaiti Elena
Bună Ziua!! Celulele stem ajută alergiile? Mulțumesc
Adrian Bot
Buna ziua!
Va multumim pentru intrebare. Alergiile sunt un subiect foarte vast si complex. Cel mai bine ar fi sa discutati cu medicul curant, caci doar la indicatia specialistului se pot folosi celulele din sangele ombilical si/sau placenta pentru tratarea unei afectiuni.
Ganduri bune!
Andreia Iftimia
Bună seara! Sa văzut că în urma recoltarii de celule stem se pot rezolva probleme legate de posoriazis ! Fiica mea este însărcinată în 26de saptamani si m.ar interesa daca ar ajuta o această procedură de recoltare , ea având un posoriazis de la vârsta de 10 ani ! Multumesc anticipat
Adrian Bot
Buna ziua, doamna Andreia! Intr-adevăr, psoriazisul ar putea fi tratat sau prevenit utilizând celule stem mezenchimale extrase din țesutul de cordon ombilical recoltat la naștere, conform acestui studiu aflat în derulare.
Vă reamintim faptul că utilizarea acestor celule se face doar la indicația medicului specialist.
Gânduri bune!
Alina
Buna ziua,
La varsta de 27 de ani, am fost diagnosticata cu trombocitopenie autoimuna sau (PTI) din cauze neidentificate.
Acum, la varsta de 33 de ani, sunt insarcinata si as dori sa stiu daca o astfel de boala ar putea fi tratata cu ajutorul celulelor stem?
Va multumesc anticipat!
Adrian Bot
Bună ziua,
Felicitări pentru sarcină și gânduri bune!
Colegii din departamentul Medical vă roagă să ne oferiți detalii pe office@cordcenter.ro.
Mulțumim!
Raluca
Buna ziua,as dori să știu dacă celulele stem ar ajuta și fetița mea de 15ani,are un an și jum de când a fost diagnosticata cu diabet zaharat de tip 1,multumesc
Adrian Bot
Buna ziua, doamna Raluca! Va multumim pentru intrebare! Studiile clinice efectuate pana in prezent, prin care s-a testat utilizarea autologa a sangelui de cordon ombilical (si, implicit, a celulelor stem hematopoietice), pentru tratarea diabetului de tip 1, nu au aratat rezultate promitatoare. Puteti citi aceste studii, in engleza, aici sau aici. Cercetarile continua si cu siguranta vom avea alte informatii in viitor.
Ganduri bune si multa sanatate!
Eugenia
Bună seara. Băiețelul meu a primit diagnosticul de ihtioză congenitala forma ușoară. Celulele stem l-ar ajuta? Mulțumesc.
Adrian Bot
Buna ziua, domna Eugenia. Va rugam sa discutati aceste aspecte cu medicul curant, caci doar doctorul specialist stabileste o astfel de indicatie.
Ganduri bune si multa sanatate!
Andra
Buna ziua,
Am o fetita de 5 ani si jum diagnosticata cu boala Celiaca, acum sunt insarcinata, daca recoltez de la bebelus celule stem, credeti ca exista posibilitatea efectuarii unui transplant de celule stem la fetita pentru a se vindeca de aceasta boala?
Multumesc anticipat!
Adrian Bot
Buna ziua! Vă sfătuim să discutați aceste lucruri cu medicul specialist, căci utilizarea se face la indicația dumnealui. Multă sănătate și gânduri bune!
Raluca
Bună ziua,
A recoltat prin dumneavoastră la naștere celule stem. Acum sunt diagnosticata cu hemoglobinuria paroxistică nocturnă (HPN). As vrea sa știu dacă celule stem recoltate ma pot ajuta și pe mine ca mama, în aceasta afecțiune.
Mulțumesc.
Adrian Bot
Buna ziua! Va rog sa ne trimiteti detalii pe office@cordcenter.ro, iar colegii din departamentul medical va vor ajuta cu informatiile necesare. Ganduri bune si multa sanatate!
Raluca
Va mulțumesc.
Voi reveni la adresa indicata de dumneavoastră.
Manuela
Buna ziua. Am recoltat prin D-voastra in 2008, la nasterea baietelului meu. Intrebarea este daca o parte din celulele recoltate, pot fi folosite de tatal baiatului pentru tratarea unui meningiom fronto-orbital (cu care a fost diagnosticat )?. MUltumesc.
Adrian Bot
Buna ziua! Va rog sa ne trimiteti detalii pe office@cordcenter.ro, iar colegii din departamentul medical va vor ajuta cu informatiile necesare. Ganduri bune si multa sanatate!
Alisa Valcu
Bună ziua pentru imunodeficiență primară cu hiper lg G ajută celule stem ? Să scăpăm de dificitul acesta ?
Adrian Bot
Buna ziua! Sunt foarte multi factori de considerat, dar da, in anumite cazuri transplantul cu celule stem hematopoietice este unul dintre posibilele tratamente. Este musai sa discutati cu medicul specialist, caci tratamentul doar la recomandarea sa se efectueaza. Ganduri bune si multa sanatate!