E imposibil să nu fi auzit de sânge ombilical și sânge placentar. De fapt, ambele sunt fix același lucru. Numele de „sânge ombilical” a apărut pentru a sugera mai clar locul de recoltare.
Sângele placentar reprezintă o valoroasă sursă de celule stem, nașterea fiind singurul moment în care acesta se poate recolta.
În viața intrauterină, placenta este organul la nivelul căruia se realizează transferul substanțelor nutritive și a oxigenului dinspre mama spre făt, asigurând suportul necesar creșterii și dezvoltării acestuia. Imediat după nașterea copilului și secționarea cordonului ombilical, o cantitate de sânge placentar rămâne în vasele cordonului ombilical și în placentă.
Prin puncționarea venei spirale ombilicale este posibilă recoltarea acestui sânge, denumit sânge ombilical. Cantitatea de sânge disponibilă pentru recoltare variază în limite foarte largi (de la 20 ml pana la 100/150 ml), fiind strict dependentă doar de dinamica nașterii.
De asemenea, chiar și după recoltarea sângelui ombilical, încă mai rămâne sânge în placentă – sânge placentar. Recoltarea acestuia din urmă poartă numele de recoltare suplimentară și este o procedură mai complexă.
Deși atât sângele ombilical, cât și cel placentar sunt același produs biologic, procesarea, testarea și stocarea lor se face individual. Astfel, se obțin două grefe de celule stem.
Pachetul CBC Classic oferă recoltarea de sânge din cordonul ombilical.
Pachetele CBC Gold, CBC Diamond și CBC Red Diamond oferă și recoltarea suplimentară a sângelui din placentă.
Iată câteva motive pentru a lua decizia să recoltezi celulele stem la nastere:
- Procedura de recoltare este simplă, nedureroasă și fără riscuri pentru mamă sau bebeluș,
- Disponibilitate rapidă de utilizare a grefei pentru transplant, intervalul scurt de eliberare a grefei fiind esențial,
- Posibilitatea utilizării grefei depozitate pentru uz propriu sau pentru un alt membru (compatibil) al familiei,
- În cazul utilizării grefei între frați, șansele apariției unor complicații imunologice post-transplant sunt mai reduse și mai puțin severe,
- Disponibilitatea unei grefe de celule stem „tinere” neafectată de factori de mediu, boli sau tratamente ce pot surveni pe parcursul vieții,
- Risc mai redus de transmitere a infecțiilor prin virusuri latente – important pentru evoluția favorabilă post-transplant, de exemplu:
- risc de transmitere a infectiei cu CMV (citomegalovirus) de 1% pentru sângele ombilical versus 40-60% în cazul transplantului de măduvă osoasă de la donatori adulti;
- risc de transmitere a infecție cu virusul Epstein Barr – 0 (zero) pentru sângele cordonal;
- Probabilitatea ca o persoană, pe durata unei vieți de 70 de ani, să necesite un transplant cu grefa proprie sau donată este de 1:200; probabilitatea crescând substanțial o dată cu vârsta,
- Numărul de transplanturi cu celule stem este în creștere cu circa 1000/an,
- Recoltarea se poate face în orice spital din România, de către personal pregătit și instruit,
- Posibilități de plată în rate,
- Consultanță gratuită din partea specialiștilor Cord Blood Center.
Cord Blood Center este prima bancă de celule stem din România, parte a Cord Blood Center Group – a doua cea mai mare bancă de celule stem din Europa, cu peste 165.000 de clienți. Până în prezent, am eliberat 75 de grefe utilizate pentru transplant în centre de specialitate din aproape toată lumea.