Părinţi

Familia Cojocar

Viața e darul lui Dumnezeu! Suntem datori să prețuim, să apărăm și să luptăm pentru viață!

Realitatea cotidiană ne arată că necazul și boala macină și distrug viața.

Prudența și dorința de a fi bine copilașilor noștri a făcut această colaborare frumoasă între credința noastră în Dumnezeu și nădejdea noastră în posibilitățile incredibile ale științei medicale.

Colaborarea noastră cu Cord Blood Center a început în anul 2009 când a venit pe lume primul nostru copilaș pentru care, ca orice părinți la început de drum, ne doream tot ce este mai bun. Așa am ajuns să aflăm și de Cord Blood Center și, deși acesta este genul de investiție de care nu dorești să ai vreodată nevoie, am considerat că ar fi un cadou potrivit la început de drum, o ”plasă de siguranță” pentru viitor. 

Totul a fost foarte simplu din prima clipă, am primit contractele, kitul, recoltarea a decurs fără probleme și comunicarea cu Cord Blood Centar o fost, în general, ireproșabilă. Apoi au venit și următorii copilași și așa, pe rând, am hotărât să recoltăm celule stem pentru toți cinci. Mulțumim Cord Blood Center pentru frumoasa colaborare din toți acești ani și ne bucurăm să avem ocazia să colaborăm și pentru cel de-al șaselea copilaș care urmează să se nască la finalul lui Octombrie.

Veronica Cojocar

Dr. Andreea Florian

Am ales să recoltez celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul de cordon ombilical și sângele din placentă la naștere. Consider că este foarte important ca bebelușul să aibă o rezervă de sănătate care să-l ajute în tratarea a zeci de boli grave.

Maria Coman
Maria Coman

"Sper din tot sufletul să fie o investiţie proasta … Adică să nu avem niciodată nevoie să...

Calin Goia
Calin Goia

"Am face orice sa ne stim copiii in siguranta. Aceasta procedura este foarte simpla si in grija...